CeramiCandle.ro

Lumânări parfumate în recipiente ceramice

Lumânări parfumate din ceară 100% vegetală, turnate într-un atelier din România, în ceramică tradiţională lucrată la roata olarului şi pictată manual sau în recipiente reciclate.

Services

Ceramică

Lumânări parfumate turnate în ceramică tradiţională: Colecţia CeramiCandle

Fiecare lumânare parfumată turnată în recipientele ceramice este un obiect unic, pentru că nu pot ieşi două produse identice lucrate la roata olarului şi pictate manual, dar şi pentru că fiecare client îşi alege aroma preferată.

Folosind această ceramică susţinem şi promovăm tradiţiile, meşteşugurile româneşti şi pe meşterii artizani din ţara noastră.

Împreună cu aceştia, creăm produse unice ca material, formă, mărime, finisaj, culoare, desen, completate de parfumul ales.

Ceara folosită la producerea lumânărilor este 100% vegetală (soia, soia&cocos, rapiţă, rapiţă&cosos), prietenoasă cu natura şi nu a fost testată pe animale.

Uleiurile parfumate folosite în combinaţie cu ceara sunt vegane, fără ftalaţi şi nu au fost testate pe animale.

Fitilele folosite sunt din bumbac 100% şi un filament subţire din hârtie, pentru a asigura o ardere stabilă şi consistentă.

După arderea completă a lumânării, recipientul ceramic poate fi curăţat foarte uşor, deoarece ingredientele folosite pentru producerea lumânării sunt non-toxice. Astfel, recipientul poate avea multiple întrebuinţări: casnice, decorative sau poate fi reîncărcat şi transformat într-o nouă lumânare parfumată.

Ceramică Recilată

Lumânări parfumate turnate în ceramică reciclată – New Life

Pentru că încercăm în fiecare zi să protejăm mediul în care trăim, refolosim la producerea lumânărilor noastre, ceramica de la diferite produse. Astfel, mai multe boluri sau pahare ceramice au devenit lumânări parfumate.

Ceara folosită la producerea lumânărilor este 100% vegetală (soia, soia&cocos, rapiţă, rapiţă&cocos), prietenoasă cu natura şi nu a fost testată pe animale.

Uleiurile parfumate folosite în combinaţie cu ceara sunt vegane, fără ftalaţi şi nu au fost testate pe animale.

Fitilele folosite sunt din bumbac 100% şi un filament subţire din hârtie, pentru a asigura o ardere stabilă şi consistentă.

După arderea completă a lumânării, recipientul ceramic poate fi curăţat foarte uşor, deoarece ingredientele folosite pentru producerea lumânării sunt non-toxice. Astfel, recipientul poate avea multiple întrebuinţări: casnice, decorative sau poate fi reîncărcat şi transformat într-o nouă lumânare parfumată. 

Ceramica Recicleta
Recipient Sticla Ceramicandle

Recipiente Sticlă

Lumânări parfumate turnate în borcane ambră din sticlă – Colecţia KISS (Keep It Simple & Scented)

Pentru că ne plac lucrurile minimaliste, am ales să realizăm lumânări parfumate în borcane din sticlă de culoarea ambrei, care oferă o atmosferă relaxanta spaţiului în care sunt aprinse.

Ceara folosită la producerea lumânărilor este 100% vegetală (soia, soia&cocos, rapiţă, rapiţă&cocos), prietenoasă cu natura şi nu a fost testată pe animale.

Uleiurile parfumate folosite în combinaţie cu ceara sunt vegane, fără ftalaţi şi nu au fost testate pe animale.

Fitilele folosite sunt din bumbac 100% şi un filament subţire din hârtie, pentru a asigura o ardere stabilă şi consistentă.

După arderea completă a lumânării, borcanul din sticlă poate fi curăţat foarte uşor, deoarece ingredientele folosite pentru producerea lumânării sunt non-toxice. Astfel, recipientul poate avea multiple întrebuinţări casnice sau poate fi reîncărcat şi transformat într-o nouă lumânare parfumată.

Sticlă Reciclată

Lumânări parfumate turnate în borcane de sticlă reciclate – Colecţia Less is More.

Pentru că ne place să reciclăm, refolosim borcanele de sticlă rămase de la alte produse.

Ceara folosită la producerea lumânărilor este 100% vegetală (soia, soia&cocos, rapiţă, rapiţă&cocos), prietenoasă cu natura şi nu a fost testată pe animale.

Uleiurile parfumate folosite în combinaţie cu ceara sunt vegane, fără ftalaţi şi nu au fost testate pe animale.

Fitilele folosite sunt din bumbac 100% şi un filament subţire din hârtie, pentru a asigura o ardere stabilă şi consistentă.

După arderea completă a lumânării, borcanul din sticlă poate fi curăţat foarte uşor, deoarece ingredientele folosite pentru producerea lumânării sunt non-toxice. Astfel, recipientul poate avea multiple întrebuinţări casnice sau poate fi reîncărcat şi transformat într-o nouă lumânare parfumată.

Lumanare Ceramicandle
Recipiente Lemn CeramiCandle

Lemn

Colecţia Candle wood be

Din colaborarea cu un meşter artizan din nordul Olteniei, a cărui familie are o tradiţie de generaţii în prelucrarea lemnului, a ieşit colecţia Candle wood be:  sfeşnice unice din lemn, pentru lumânările parfumate mici. Fiecare sfeşnic va avea o lumânare parfumată şi încă două lumânări parfumate de rezervă, pentru a prelungi plăcuta experienţă olfactivă.

Corporate

Colecţia CeramiCandle Corporate

Sunteţi responsabil cu găsirea unui cadou unic, special pe care compania să-l ofere partenerilor, angajaţilor, colaboratorilor, cu diferite ocazii (Crăciun, Paște, lansări de produs sau alte evenimente ale firmei)? CeramiCandle vă oferă cea mai bună soluţie: o lumânare parfumată, 100% vegetală, turnată în ceramică tradiţională, lucrată la roata olarului şi pictată manual. Totul realizat în România. Lumânarea poate fi personalizată pentru fiecare companie în parte.

Corporate Ceramicandle

Umplere - Reumplere

Pentru că respectăm dorinţele clienţilor noştri de a avea lumânări parfumate turnate în recipiente ceramice pe care le au acasă şi le îndrăgesc, avem serviciul de umplere a acestor. Acesta este pe lângă serviciul de reumplere a recipientelor care au fost achiziţionate de la noi.

Prieteni

De la început şi până în prezent a crescut numărul prietenilor noştri care s-au alăturat poveştii CeramiCandle. Pentru fiecare dintre ei am creat lumânări parfumate CeramiCandle diferite, adaptate fiecărei poveşti.  

Astfel, ne găsiţi  în diferite variante şi la :

pexels-photo-667205.jpeg

CeramiCandle @ Viscri32

 Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Vestibulum sodales nisl ac metus congue vehicula. Integer eros tellus, pretium sagittis metus nec, efficitur mattis ligula.

kane-reinholdtsen-188778-unsplash.jpg

CeramiCandle @ Kindness

 Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Vestibulum sodales nisl ac metus congue vehicula. Integer eros tellus, pretium sagittis metus nec, efficitur mattis ligula.

aaron-burden-25846-unsplash.jpg

CeramiCandle @ Viscri32

 Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Vestibulum sodales nisl ac metus congue vehicula. Integer eros tellus, pretium sagittis metus nec, efficitur mattis ligula.

pexels-photo-667205.jpeg

CeramiCandle @ DolcePaula

 Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Vestibulum sodales nisl ac metus congue vehicula. Integer eros tellus, pretium sagittis metus nec, efficitur mattis ligula.

kane-reinholdtsen-188778-unsplash.jpg

CeramiCandle @ Panseea